„Patul lui Procust” în The King
Fanfara Transilvania a fost formaţia-oaspete care a lansat duminică, în mod oficial, petrecerile de duminică, intitulate generic „Balkan Party”, organizate de clubul The King. Concertul a fost programat pentru ora 20.00, ceea ce m-a mirat încă de la început, şi pe bună dreptate. Deşi am ajuns cu o jumătate de oră întârziere, am aşteptat ora 23.00 pentru ca cei zece membri ai grupului să urce pe scenă. Sala aproape goală la început şi o scenă minusculă pentru un asemenea arsenal de instrumente, lumini orbitoare, prost regizate, cu excepția unor luminițe în explozie continuă, hipnotizante – acesta a fost antreul serii.
Așteptând ca publicul să apară (au fost într-un final aproximativ 20, 30 de persoane în tot clubul) am stat la o poveste scurtă cu unul dintre membrii fanfarei, Nicu Gălan. Acesta aştepta în sala pentru oaspeţi alături de ceilalţi instrumentişti, cu o migrenă după concertul de aseară din Bamboo. Pentru el, un „gypsy party” reprezintă un „balcanic party” adică acel ritm atât de diferit faţă de altele. „Nu putem să asezonăm aceste ritmuri, e vorba de influenţe româneşti, sârbeşti, ruseşti, ungureşti, de acel ritm sălbatic al lui Goran Bregovici”, consideră acesta. Fanfara s-a născut în Vaslui, odată cu părinţii lor care le-au „băgat în sânge” aceste ritmuri, prelucrate mai apoi la şcoli de muzică, şi transmise ulterior urmaşilor. „Muzica este fericirea nostră, reuşim nu să facem averi din asta, dar să supravieţuim”, a mai spus solistul grupului. Promotorii fanfarei au apărut prin anul ‘91, din 6 fraţi şi 5 surori, iar ritmul a ajuns un mix între influenţe tradiţionale din Moldova, Ardeal şi Banat. Acesta s-a mai referit la adaptarea la noile cerințe ale publicului, prin dansuri din buric, dar a accentuat adrenalina specifică, acel „ceva de demult, din tradiţia romilor”, care se regăseşte în muzica lor. În acelaşi timp, acesta a făcut o diferenţă între a fi „ţigan lăutar”, adică unul mai emancipat, prin cultură şi educaţie, prin felul de a vorbi şi de a face muzică şi altul care fură prin Italia. Până în prezent, au scos un album, iar în acest an speră să producă un al doilea.
Aşadar, cei 10 membri prezenţi au urcat pe scenă în uralele publicului restrâns, dar petrecăreț şi au cântat pe ritmuri de Bregovici, în majoritatea cântecelor. O dedicație specială, respectiv o piesă nouă, a fost interpretată pentru cel care i-a invitat în The King. Sunetul a fost însă mult prea tare pentru a putea rămâne până la sfârșitul concertului…
Fanfara Transilvania e mai bine gustată, totuşi, în plină stradă, în timpul TIFF-ului, sau în spaţii adecvate pentru un „Big Band”… şi poate mai multe piese originale ar fi un punct în plus. Oricum, ce e al lor e faptul că instrumentiștii devin solişti autentici atunci când cântă în alte limbi, de obicei sârbească, iar energia debordează, chiar dacă par a fi nişte morocănoși, uneori, pe scenă.
Paula Boarţă
Fanfara Transilvania a fost formaţia oaspete care a lansat aseară oficial petrecerile de duminică intitulate generic „Balcanic Party”, organizate de clubul The King. Concertul a fost programat pentru ora 20.00, ceea ce m-a mirat încă de la început, şi pe bună dreptate. Deşi am ajuns cu o jumătate de oră întârziere, am aşteptat ora 23.00 pentru ca cei zece membri ai grupului să urce pe scenă. Sala aproape goală la început şi o scenă minusculă pentru un asemenea arsenal de instrumente, lumini orbitoare, prost regizate, cu excepţia unor luminiţe în explozie continuă, hipnotizante, acesta a fost antreul serii.
Aşteptând ca publicul să apară şi au fost într-un final aproximativ 20, 30 de persoane în tot clubul, am stat la o poveste scurtă cu unul dintre membrii fanfarei, Nicu Gălan. Acesta aştepta în sala pentru oaspeţi alături de ceilalţi instrumentişti, cu o migrenă după concertul de aseară din Bamboo. Pentru el, un „gypsy party” reprezintă un „balcanic party” adică acel ritm atât de diferit faţă de altele. „Nu putem să asezonăm aceste ritmuri, e vorba de influenţe româneşti, sârbeşti, ruseşti, ungureşti, de acel ritm sălbatic al lui Goran Bregovici”, consideră acesta. Fanfara s-a născut în Vaslui, odată cu părinţii lor care le-au „băgat în sânge” aceste ritmuri, prelucrate mai apoi la şcoli de muzică, şi transmise ulterior urmaşilor. „Muzica este fericirea nostră, reuşim nu să facem averi din asta, dar să supravieţuim”, a mai spus solistul grupului. Promotorii fanfarei au apărut prin anul 91, din 6 fraţi şi 5 surori, iar ritmul a ajuns un mixt între influenţe tradiţionale din Moldova, Ardeal şi Banat. Acesta s-a mai referit la adaptarea la noile cerinţe ale publicului prin dansuri din buric, dar a accentuat adrenalina specifică, acel „ceva de demult din tradiţia romilor”, care se regăseşte în muzica lor. În acelaşi timp, acesta a făcut o diferenţă între a fi „ţigan lăutar”, adică unul mai emancipat, prin cultură şi educaţie, prin felul de a vorbi şi de a face muzică şi altul care fură prin Italia. Până în prezent au scos un album, iar în acest an speră să producă un al doilea.
Aşadar, cei 10 membri
Fanfara Transilvania a fost formaţia oaspete care a lansat aseară oficial petrecerile de duminică intitulate generic „Balcanic Party”, organizate de clubul The King. Concertul a fost programat pentru ora 20.00, ceea ce m-a mirat încă de la început, şi pe bună dreptate. Deşi am ajuns cu o jumătate de oră întârziere, am aşteptat ora 23.00 pentru ca cei zece membri ai grupului să urce pe scenă. Sala aproape goală la început şi o scenă minusculă pentru un asemenea arsenal de instrumente, lumini orbitoare, prost regizate, cu excepţia unor luminiţe în explozie continuă, hipnotizante, acesta a fost antreul serii.
Aşteptând ca publicul să apară şi au fost într-un final aproximativ 20, 30 de persoane în tot clubul, am stat la o poveste scurtă cu unul dintre membrii fanfarei, Nicu Gălan. Acesta aştepta în sala pentru oaspeţi alături de ceilalţi instrumentişti, cu o migrenă după concertul de aseară din Bamboo. Pentru el, un „gypsy party” reprezintă un „balcanic party” adică acel ritm atât de diferit faţă de altele. „Nu putem să asezonăm aceste ritmuri, e vorba de influenţe româneşti, sârbeşti, ruseşti, ungureşti, de acel ritm sălbatic al lui Goran Bregovici”, consideră acesta. Fanfara s-a născut în Vaslui, odată cu părinţii lor care le-au „băgat în sânge” aceste ritmuri, prelucrate mai apoi la şcoli de muzică, şi transmise ulterior urmaşilor. „Muzica este fericirea nostră, reuşim nu să facem averi din asta, dar să supravieţuim”, a mai spus solistul grupului. Promotorii fanfarei au apărut prin anul 91, din 6 fraţi şi 5 surori, iar ritmul a ajuns un mixt între influenţe tradiţionale din Moldova, Ardeal şi Banat. Acesta s-a mai referit la adaptarea la noile cerinţe ale publicului prin dansuri din buric, dar a accentuat adrenalina specifică, acel „ceva de demult din tradiţia romilor”, care se regăseşte în muzica lor. În acelaşi timp, acesta a făcut o diferenţă între a fi „ţigan lăutar”, adică unul mai emancipat, prin cultură şi educaţie, prin felul de a vorbi şi de a face muzică şi altul care fură prin Italia. Până în prezent au scos un album, iar în acest an speră să producă un al doilea.
Aşadar, cei 10 membri prezenţi au urcat pe scenă în uralele publicului restrâns, dar petrecăreţ şi au cântat pe ritmuri de Bregovici, în majoritatea cântecelor. O dedicaţie specială, respectiv o piesă nouă a fost pentru cel care i-a invitat în The King. Sunetul a fost însă mult prea tare pentru a putea rămâne până la sfârşitul concertului…
Fanfara Transilvania e mai bine gustată, totuşi, în stradă, în timpul TIFF-ului sau în spaţii adecvate pentru un Big Band şi poate mai multe piese originale ar fi un punct în plus. Oricum ce e al lor, e faptul că instrumentiştii devin solişti autentici atucni când cântă în alte limbi, de obicei, sârbească, iar energia debordează, chiar dacă sunt nişte morocănoşi uneori pe scenă.
Paula Boarţă
