Ceainăria la Port – 3 ani
Au trecut 3 ani. 3 ani de muzică și poezie, 3 ani dedicați artei de orice fel. Unii ar spune că e o cifră magică, cu pretenții de basm. Eu spun că sunt 3 ani în care Ceainăria a venit în ajutorul oricărui visător dornic de afirmare și fiecărui îndrăgostit de frumos care a vrut să ocupe un loc din ceea ce a devenit, în timp, o mare familie. Și s-ar putea să le dau dreptate celor cu basmul.
Ceainăria La Port a ajuns în acest timp, fără doar și poate, un fenomen. Prin dăruirea celor care au pus-o pe picioare, Dan, Adina și restul oamenilor care le stau alături în organizare, prin puterea celor care au crezut în fiecare nou proiect născut acolo, a căpătat acel inegalabil iz de „acasă” pentru fiecare dintre clienții care i-au trecut de mai multe ori pragul.
Aniversarea nu putea fi sărbătorită altfel decât alături de cei care au dat suflet Ceainăriei în toți acești ani, astfel că, atât publicul, de altfel extrem de numeros, cât și artiștii prezenți, au fost exact cei ce trebuiau să fie.
Deși pe afișul evenimentului fuseseră anunțați doar Emeric Imre, Ionuț Mangu și Ioan Onișor, e lucru știut că în astfel de cazuri „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, iar ăsta nu-i niciodată un aspect negativ. În consecință, alături/ în continuarea acestora, ne-au mai încântat, în diverse combinații și alăturări muzicale, Roxana Zăpârțan, Mihai Todoran, Claudiu Aftimescu, Ovidiu Brădățan, Dudu Isabel și Adriana Berezovski. Singurul lucru care a mai lăsat de dorit a fost sunetul, dar asta nu-i o problemă tocmai nouă, ori de care organizatorii sau publicul să nu fie deja conștienți. Important e că, trecând peste asta, Ceainăria reușește de fiecare dată să creeze seri cu adevărat memorabile.
În timp ce Emeric Imre ne-a început seara storcându-ne de sentiment cu unele dintre cele mai cunoscute piese de dragoste ale sale, dar nu s-a dat în lături nici de la vechi compoziții de cenaclu, foarte rar interpretate în ultimii ani, Ionuț Mangu ne-a pus în fața celor mai noi piese ale sale, antrenând totuși audiența și prin intermediul câtorva preluări, una dintre acestea fiind chiar deja celebra „Ceainăria lui Adina”, replică a „Lăptăriei lui Enache”. Ioan Onișor i-a avut alături pentru o parte din recital pe Mihai Todoran și Ionuț Mangu, și nu mi-a plăcut parcă niciodată atât cât mi-a plăcut acum, lucru care, sincer, nu credeam că s-ar mai putea întâmpla. Aplauzele au fost pe măsura interpretării, replicile pe care le-am auzit din public, asemenea. Așa că n-am de ce să-mi fac griji, strania senzație mi-e aparent împărtășită. Roxana Zăpârțan s-a arătat frumoasă, sensibilă, și parcă mai bine pregătită decât până acum, piesele, fie ele proprii sau preluate, potrivindu-se bine pe timbrul ei vocal. Mihai Todoran nu e nici pe departe o surpriză pentru publicul fidel, el ocupându-se săptămânal de Joia de Cover din La Port, însă trebuie să menționez, întrucât nu am făcut-o (în scris) până acum, că sunt artiști mari ai României care nu reușesc să mă impresioneze la fel de mult ca el. Claudiu Aftimescu a oferit, ca de obicei, o perspectivă ceva mai umoristică lucrurilor, mizând pe coveruri după artiști precum Pavel Stratan sau Daniel Iancu, ajungând însă la un final mult mai profund, cu Vara promisă și Tardive. Ovidiu Brădățan a cântat și el, parcă mai bine decât în ultimele dăți când l-am ascultat, piesele fiind și în cazul lui foarte bine alese. Apogeul succesului la public a fost atins probabil cu melodia Tron în Apuseni, interpretată de Ovidiu. Ionuț Mangu s-a întors pentru alte câteva piese, ceva mai mainstream de această dată – Vama Veche, Prietenii, Verginica – dar și vestitul și (îndrăznesc să spun) așteptatul Terminator (cunoscut de asemenea drept Șoricelul), susținut timp de vreo 170 și ceva de strofe, atât de artist cât și de public. La insistențele publicului, Dudu Isabel, ajuns ceva mai târziu, și-a pus vocea în valoare cu piesa Tu de la Conexiuni, în timp ce Adriana Berezovski a cântat o doină cu microfonul aproape închis, în încheierea spectacolului.
În concluzie, Ceainăria La Port a ales să ne ofere, și de ziua ei, un program complex, de aproximativ patru ore, din care nu ne-am plictisit nici măcar o secundă. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să îi urăm și noi să ne vedem cu bine și cel puțin la fel de voioși (pe modelul „când ne-o fi mai rău așa să ne fie”), la cea de-a 4-a, a 5-a… și-a 55-a aniversare, iar toți cei care i-am sărbătorit până acum să ajungem să le cântam și-atunci de „la mulți ani”.
Text: Ioana-Cristina Teodorescu
Foto: Daniel Prindii-Apetrii
