A doua seară de concert din Euphoria Music Hall i-a avut în prim-plan pe cei de la Taxi (Dan Teodorescu – voce, chitară acustică, Mugurel Coman – clape, Cantemir Neacşu – chitară electrică, Darius Neagu – tobe, Vicky Sa­va – backing vocals, Kerezsi Csongor – chitară bas). Destul de mare realizare zic eu, având în vedere că de ceva vreme trupa nu a mai concertat în Cluj și mi-e imposibil să cred că motivul ar fi acela că nimeni nu i-a chemat. Astfel, cred că de la bun început lumea a așteptat cu mare nerăbdare acest concert, iar răsplata ar fi trebuit să fie pe măsură. Pot să vă asigur că cei de la Taxi au făcut totul pentru ca acest lucru să se întâmple.

Cu o întârziere de o oră și patruzeci de minute peste ora trecută pe afiș (nu e ca și cum ar mai fi cineva atât de naiv cât să mai considere că aceea este ora începerii), la 23,40, trupa a urcat pe scenă fără Dan Teodorescu, pentru un teaser instrumental de toată frumusețea. În maximă glorie, solistul a cucerit la scurt timp după, scena, cu mișcări care ar face să roșească orice cunoscător al epocii de isterie Elvis. Cu o deosebită energie și dezinvoltură (iar la capitolul acesta, e de remarcat chitaristul, pe numele lui Cantemir Neacșu) membrii trupei au început concertul cu piesa care de altfel i-a și lansat, Criogenia salvează România. Ca să vă spun drept, n-a durat două minute până ca atmosfera să devină una potrivită. Iar la asta au contribuit în primul rând naturalețea manifestării artiștilor și dispoziția publicului. Cum nu i-am mai văzut niciodată până acum într-un concert live, de club, unde sunt permise tot felul de manifestări, nu m-am putut abține ca primul gând să nu îmi fie: „Bă da’ tare drăcos Dan ăsta!” Și nu cred că tocmai la asta m-aș fi așteptat. Sunetul nu i-a prea ajutat însă. S-a auzit „mai deloc” la început, iar pe parcurs, lucrurile au evoluat la „nu s-a auzit prea bine”. Versurile le înțelegeai doar pentru că le știai, publicul se arăta destul de iritat, iar artiștii nu păreau nici ei prea încântați de asta. În timp însă, lumea a uitat de inconveniente…

Imediat după ce și Vicky s-a alăturat colegilor ei, piesele care au urmat au fost câteva din cele mai îndrăgite creații de dragoste ale trupei – Ai închis marea în ochi, Nu mai ești, Mi-e dor și doare, Stelele care cad, Te caut în toate femeile. În timpul acesteia din urmă, deranjat de discuțiile aprinse de la o masă în timp ce încerca să cânte ultimul refren înpreună cu publicul, Dan a coborât de pe scenă și a mers la masa cu pricina, adresându-i-se direct „vorbitorului”: „Iertați-ne că vă deranjăm, dar  încercăm și noi să cântăm un refren.” După ce totul a revenit la normal iar lucrurile au decurs așa cum ar fi trebuit, Dan și-a reluat locul pe scenă, în fața publicului halucinat. Dansul a devenit din ce în ce mai dezlănțuit, aplauzele din ce în ce mai prelungi. Calitatea ireproșabilă a interpretării, live-ul impecabil, inserțiile, poveștile, glumele aruncate p-ici, pe colo, toate au creat o atmosferă caldă, nepretențioasă și nespus de valoroasă.

Protestul lor muzical de o splendidă inteligență a început apoi, îndreptat spre toți și toate, ironic sau autoironic, agasant, tăios, savuros prin melodii precum Îmi iubesc nevasta, Un sfârșit e un început(de chelie) (piesă dedicată „adolescenților de peste 40 de ani” aflați în sală), Comunitarul (piesă „hip-hop patriotic de final”, cerută însă mai devreme de cineva din public, persoană rugată de altfel să și cânte un refren la microfon), E criză (poate una dintre cele mai savuroase melodii lansate vreodată de cei de la Taxi) și Cele două cuvinte („o piesă bărbătească, curajoasă” despre singurul domeniul unde lucrurile nu țin nici de masculinitate, nici de bravură).

Finalul „oficial” al concertului a venit odată cu piesa Unde cauți tu iubirea?, iar cuvintele pe care Dan le-a rostit înainte ca trupa să părăsească scena au fost, evident, spirituale: „Iubiți-vă sănătoși, dar mai ales iubiți-vă sănătos!”. După îndelungi aclamații, Dan s-a întors singur pentru bis, rugând în repetate rânduri conducerea Euphoria Music Hall să oprească aerul condiționat de pe scenă. Într-un final poate s-o fi și întâmplat, având în vedere că până la urmă toți membrii trupei s-au reunit în fața publicului pentru Mi-am pierdut instinctul(de conservare) și Jumătatea mea.

O comunicare de-a dreptul impertinentă, care te prinde și nu te mai lasă. O muzică exact ca o înjurătură pe care o rostești cu zâmbetul pe buze, în cel mai subtil mod posibil. Un public iremediabil îndrăgostit, poate nu extrem de numeros, dar dăruit. Acesta a fost Taxi aseară în Euphoria Music Hall. Și oricum au făcut-o și oricum au dat-o, a fost prea scurt.

Oricât ar fi fost prea scurt.

Text: Ioana-Cristina Teodorescu

Foto: Ionuț Hușanu

[View with PicLens]

Articole asemănătoare:

• Un „jukebox” euforic special pentru clujeni
• Mix de metal şi simfonic reuşit în Irish & Music Pub
• Sincarnate în Roland Garros
• Necunoscuţi printre Cunoscuţi
• O seară de destindere în Gambrinus Pub alături de János Nagy Trio